Biden: Consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri
Preşedintele american Joe Biden a dezvăluit miercuri că i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că, dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia.
Preşedintele american Joe Biden a dezvăluit miercuri că i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că, dacă opozantul rus Alexei Navalnîi va muri, consecinţele vor fi devastatoare pentru Rusia. Biden a făcut aceste declaraţii în conferinţa de presă susţinută separat după întâlnirea avută miercuri cu Putin de la Geneva, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Discuţiile de la vila La Grange din Geneva au durat mai puţin de patru ore - mult mai puţin decât se aşteptau consilierii lui Biden.
Putin, în vârstă de 68 de ani, l-a numit pe Biden, în vârstă de 78 de ani, un partener constructiv şi experimentat şi a spus că vorbesc "aceeaşi limbă", dar a adăugat că nu a existat o prietenie, ci mai degrabă un dialog pragmatic despre interesele celor două ţări.
Un reporter l-a întrebat ulterior pe președintele american în ce măsură ar fi afectate relațiile ruso-americane dacă Alexei Navalnîi moare în închisoare. „I-am spus clar (lui Putin - n.r.) că ar fi consecințe devastatoare pentru Rusia”, a răspuns președintele american.
În discuție a fost adus și subiectul securității cibernetice. „Am subliniat că avem o capacitate cibernetică semnificativă și el știe asta. Dacă, de pildă, ei încalcă normele de bază, noi vom răspunde. Știe cum e în lumea cibernetică. Iar în al doilea rând, cred că ultimul lucru pe care îl vrea acum este un Război Rece”, a explicat președintele Biden.
Joe Biden a preferat să nu răspundă unui reporter care îl întrebase dacă își reconsideră o caracterizare pe care i-o făcuse lui Vladimir Putin după o întâlnire pe care o avuseseră în 2011, când actualul lider de la Casa Albă era vicepreședinte. Atunci, Joe Biden spusese că Vladimir Putin nu are „un suflet”. Întrebat despre asta, Biden și-a pus ochelarii de soare și a coborât de pe podium, mulțumind presei pentru participare.
Conferința de presă a lui Biden - din prima sa deplasare externă - a durat circa jumătate de oră, mult mai puțin decât cea a lui Vladimir Putin.