AUR sesizează Comisia de la Veneţia, OSCE şi GRECO; Simion depune plângere la ÎCCJ
Alianţa pentru Unirea Românilor a lansat sâmbătă o petiţie, care va ajunge atât la Comisia de la Veneţia, cât şi la celelalte instituţii europene, precum Consiliul Europei, OSCE şi GRECO, prin care solicită alegeri libere.
Alianţa pentru Unirea Românilor a lansat sâmbătă o petiţie, care va ajunge atât la Comisia de la Veneţia, cât şi la celelalte instituţii europene, precum Consiliul Europei, OSCE şi GRECO, prin care solicită alegeri libere.
"Petiţia poate fi semnată de toţi cetăţenii români nemulţumiţi de abuzul făcut de actuala putere prin anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Petiţia va ajunge atât la Comisia de la Veneţia, cât şi la celelalte instituţii europene, precum Consiliul Europei, OSCE şi GRECO", se arată într-un comunicat al AUR, transmis Agerpres.
De asemenea, preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că va depune o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Vă rog pe fiecare dintre voi să semnaţi petiţia adresată Comisiei de la Veneţia, OSCE şi GRECO. Mâine vom fi în faţa ICCJ pentru a depune, eu, în calitate de competitor electoral, plângere şi solicitare de anulare în casaţie a hotărârii CCR. La fel o să facă şi domnul Călin Georgescu, împreună cu staff-ul său", a declarat George Simion.
În comunicat se mai precizează că duminică, de Ziua Constituţiei României, "ziua în care românii ar fi trebuit să îşi aleagă viitorul preşedinte", membrii AUR vor aprinde lumânări în faţa secţiilor de vot, care vor fi închise.
George Simion va fi prezent, începând cu ora 13,00, la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Capitală, acolo unde ar fi trebuit să voteze.
"Eu mâine mă duc la ora 13,00 acolo unde trebuia să votez, la Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr', cu lumânări pentru democraţia din România care caută să fie înmormântată. Nu vom permite acest lucru. Cei care au acţionat perfid s-au bucurat de ultimele zile ale administraţiei Biden şi ale Partidului Democrat din SUA. Cu siguranţă, administraţia Trump va revizui şi va pedepsi pe cei care au dat această lovitură de stat. Pe lângă Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR, a făcut parte şi Nicuşor Dan. Mâine, oricine din diaspora şi din ţară poate face la fel, paşnic, cu un tricolor, cu lumânări sau orice altceva în faţa secţiilor de vot care vor fi închise, pentru un proces electoral viciat, faţă de hotărârea aceasta abuzivă a CCR. Este important să ne comportăm paşnic, să ne apărăm drepturile", a subliniat George Simion.