Arafat: În București nu mai sunt locuri libere în secțiile ATI. Este o creştere mare de cazuri într-un interval scurt
Raed Arafat a oferit luni detalii despre criza lipsei locurilor libere din secțiile ATI destinate pacienților COVID-19.
Raed Arafat a oferit luni detalii despre criza lipsei locurilor libere din secțiile ATI destinate pacienților COVID-19. Șeful DSU a precizat că în București nu mai erau locuri libere în secțiile ATI, iar în țară existau doar 20-30 de locuri libere.
Totodată, acesta a explicat cum încearcă autoritățile să suplimenteze locurile prin instalarea în Capitală a două unități mobile, precizând că situația rămâne dinamică:
“A fost o analiză realizată la nivelul centrului național de comandă care a fost prezentată și prim-ministrului care arată că există o scădere între noiembrie și acum a locurilor libere, scăderea poate fi explicabilă prin faptul că spitalul Lescani din Iași a fost închis din cauză că e un spital de campanie și erau condițiile atmosferice. Acum se lucrează pe redeschiderea lui. Astăzi din nou am avut dicuție cu medicul Cepoi, ce înseamnă deschiderea paturilor și pentru cazurile intermediare și pentru cazurile ATI.
În același timp, în unele spitale, văzând că situația s-a îmbunătățit, au reluat anumite activități, trebuie să se readapteze situației actuale și să revină cu numărul de paturi.
La acest moment, la București, noi am adus prima unitate mobilă la Sfântul Ioan și se lucrează la instalarea ei și mai avem încă una în intenția la spitalul Victor Babeș. Asta înseamnă ca vor fi trei. Știm că serviciile nu sunt la fel de bune ca una interioară dar sunt mult mai bune decât să rămână bolnavul într-o nitate de primiri urgențe”, a declarat Raed Arafat.
În ceea ce privește locurile libere la ATI, Raed Arafat a precizat că secțiile ATI din București sunt complet ocupate:
„Situația locurilor este una dinamcă. Este posibil diineața să avem un număr de locuri dimineața să nu le mai avem. Este de înțeles în astfel de momente, pentru că nu ai un număr fix ocupat permanent. Sunt pacienți care se vindecă, pacienți pe care îi pierdem. Sunt momente înc are o s avem locuri liberă pe prcursul zilei”.
La acest moment la București nu mai sunt locuri libere în secțiile ATI. În țară dimineața era în jur de 20-30 de paturi", a mai spus șeful DSU.
ȚAstăzi avem incidență mai mică decât ieri în București, monitorizăm situația. Colegii sunt foarte activi în a opri petrecerile, festivitățile. La acest moment monitorizăm. Alte măsuri nu sunt prevăzute. E posibil să se carantineze, dar noi sperăm să nu ajunem acolo. E imortant să respectăm regulile. Pe lângă măsurile de protecție, una dintre cele mai importante măsuri e vaccinarea. E unica soluție pentru a putea depăși mai repede această situație. N-aș putea spune acest lucru. Presiunea vine mai repede pe sistem decât a venit atunci”, a mai spus Raed Arafat.
Andreea Moldovan a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că se are în vedere suplimentarea locurilor pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus, cei care au forme moderate şi severe de boală, având loc mai multe discuţii cu managerii spitalelor din Bucureşti şi din ţară.
”Ştim cu toţii că este o creştere a numărului de cazuri şi observăm o creştere a numărului de cazuri de pacienţi cu forme moderate sau severe de infecţie COVID care necesită acces şi terapie în secţii de terapie intensivă. Prima întâlnire pe care am avut-o azi de dimineaţă a fost cu managerii spitalelor din Bucureşti şi Ilfov”, a anunţat Moldovan.
”Pe lângă paturile actuale dedicate pacienţilor cu COVID să avem acces la alte paturi suplimentare ATI din spitalele unde infrastructura o permite şi unde există capacitatea de investigaţie corectă a pacnţilor pentru a oferi acestor pacienţi o îngrijire medicală cât de bună se poate. Diferenţa de supravieţuire şi letalitate o face tocmai o îngrjire corectă în uităţi ATI unde acest lucru se face corect”, a adăugat secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Andreea Moldovan a precizat că după primele întâlniri există deja un plus de paturi de terapie intensivă.
”La Bucureşti avem un surplus identificat de 50 de paturi ATI şi un surplus de 140 de paturi de terapie intermediară”, a precizat Moldovan, explicând că surplusul la nivel naţional se va cunoaşte în cursul zilei de marţi.
”Ceea ce se întâmplă în prezent este cu o viteză foarte mare şi, practic, deosebirea faţă de ce a fost în octombrie – noiembrie din punct de vedere al evoluţiei cazurilor este o creştere mai mare a cazurilor într-un interval foarte scurt”, a completat Andreea Moldovan.