ANPC în control la comercianții din Constanța. Un magazin a fost închis definitiv

În cadrul campaniei de control la nivel național, ANPC s-a aflat la Constanța. Au fost controlați 18 operatori economici și 3 producători individuali de produse lactate

ANPC în control la comercianții din Constanța. Un magazin a fost închis definitiv

În cadrul campaniei de control, la nivel național, privind modul în care comercianții care își desfășoară activitatea în piețe, respectă drepturile consumatorilor, precum și prevederile legilației în vigoare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a aflat la Constanța.

Sub coordonarea Președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, a Directorului General, Paul Anghel și a Secretarului General, Eduard Ștefan Olteniceanu, echipele mixte al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București și ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au realizat verificări în piețele agroalimentare și la operatorii economici din oraș.
Astfel au fost controlați 18 operatori economici și 3 producători individuali de produse lactate. Până în acest moment, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi în valoare de 14.000 de lei și 4 avertismente, urmând ca, în cazul a 15 operatori economici, acțiunea de verificare să continue și în zilele următoare.
De asemenea, ca măsuri complementare, un magazin alimentar a fost închis până la remedierea neregulilor constatate, fiind deschis între timp, în urma corectării abaterilor, fapt verificat de comisarii ANPC, iar un altul a fost închis definitiv.
Dintre neregulile depistate de comisarii ANPC menționăm:
- nerespectarea condițiilor de vânzare și păstrare a peștelui și a produselor din pește, gheața necesară lipsind total sau fiind insuficientă, ceea ce a făcut ca produsele respective să fie nesigure și improprii consumullui uman
- existența la vânzare a unor produse alimentare cu data durabilității minimale depașită
- existența la vânzare a unor produse alimentare fără a avea etichete cu elemente de identificare, data producției, data durabilității minimale sau data limită de consum, data capturii pentru pește, țara de proveniență a mărfii sau traduse în limba română
- folosirea unor condiții de păstrare sau expunere la vânzare improprii (spații neigienizate, vitrine ruginite sau deteriorate)
- în cazul unităților de alimentație publică, cu autoservire, s-a constatat lipsa listei meniu, a ingredientelor folosite, a posibilelor substanțe alergene
ANPC va ține la curent consumatorii cu privire la rezultatele finale ale acțiunilor de verificare întreprinse și va continu campania începută și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.