Alexandru Muraru: Orice sărbătoare este murdărită de cei de la AUR
Deputatul Alexandru Muraru spune că cei de la AUR murdăresc orice sărbătoare şi, în ciuda prudenţei autorităţilor, aceştia au căutat să creeze conflicte şi violenţe.
Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, spune că cei de la AUR "murdăresc" orice sărbătoare şi, în ciuda prudenţei autorităţilor, aceştia au căutat să creeze conflicte şi violenţe.
"Nu am convingerea că tot scandalul de la Iaşi nu a fost provocat chiar de extremiştii neo-legionari de la AUR. Sunt metode folosite şi în perioada interbelică şi în Germania anilor '30 şi în alte locuri. Dacă autorităţile au fost prudente, provocatorii de la AUR au căutat să creeze conflicte şi violenţe în toate aceste zile din preajma lui 24 ianuarie. Orice sărbătoare este murdărită de aceştia. Chiar şi în ipoteza unui conflict spontan, se subînţelege că AUR culege ce a semănat. Violenţa naşte violenţă. Cu mult derizoriu, un cvasi-partid se chinuie din răsputeri să ultragieze orice simbol naţional, să-l parodieze, să-l coboare în ridicol. N-am văzut adepţi. N-am văzut politică. N-am văzut niciun fel de patriotism. Am văzut mereu violenţă, atitudini ridicole, extremism, xenofobie, lozinci mincinoase", a scris Muraru pe pagina sa de Facebook.