Adrian Năstase: Se încheie astfel o perioadă de 16 ani de suferinţe si nedreptăţi, pe care doresc să le las în urmă
Fostul premier Adrian Năstase a transmis într-un mesaj că a fost reabilitat complet, după ce procurorii nu au contestat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fostul premier Adrian Năstase a transmis într-un mesaj că a fost reabilitat complet, după ce procurorii nu au contestat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis la începutul lunii decembrie cererea de reabilitare judecătorească a fostului premier. Acesta afirmă că ”se încheie astfel o perioadă de 16 ani de suferinţe si nedreptăţi”, pe care doreşte să le lase în urmă.
”Astăzi, am aflat că decizia instanţei de fond, privitoare la cererea mea de reabilitare judecatorească, a rămas definitivă, nefiind contestată de procurori. Se încheie astfel o perioadă de 16 ani de suferinţe si nedreptăţi, pe care doresc să le las în urmă. Puterea de a ajunge la acest moment mi-au dat-o membrii familiei mele, cărora le mulţumesc încă o dată. Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea împreună. Oricum, am aflat de la preşedintele Mitterand, că singurul cuvant care contează în politică este cuvântul „NU””, a anunţat Năstase pe blog, într-o postare intitulată ”Reabilitarea mea judecatorească a rămas definitivă”.
Adrian Năstase a fost reabilitat. Decizia instanței de fond, privitoare la cererea sa de reabilitare judecatorească, a rămas definitivă, nefiind contestată de procurori. De acum, fostul președinte al PSD poate să aleagă și să fie ales.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis la începutul lunii decembrie cererea de reabilitare judecătorească formulată de Năstase Adrian. Ca urmare a condamnărilor, fostul premier avea interdicţie de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică. Adrian Năstase a fost reabilitat în cazul ambelor sale condamnări, una în dosarul "Trofeul Calităţii" şi cealaltă în cauza cunoscută sub numele "Zambaccian".